Îndreptări ale istoriei (1)

Uneori mi-a fost dat să-l văd pe colegul Emanuel Conţac („Vaisamar”) foarte intrigat de erorile care s-au strecurat în introducerile la ediţiile româneşti ale Sfintei Scripturi. Odată mi-a spus că doreşte să scrie un articol pe această temă.

Eu cred că am să mă specializez pe harfe. Întrebarea care mă frământă pe mine este când (sau cum) s-a pierdut numărătoarea ediţiilor Harfei Bisericii lui Dumnezeu.

Din ultimele ediţii aflăm că prima a fost publicată în anul 1946, aceasta fiind, de fapt, a IV-a. Prima ediţie a acestei harfe a fost tipărită la începutul anului 1930, a doua, în septembrie 1932, iar a treia, pe la finele anului 1935.

 

Cântări interzise (I)

Ediţia a V-a a Harfei Bisericilor lui Dumnezeu din anul 1952 a fost prima care a trecut prin cenzura comunistă. Multe cântări nu au primit permisiunea de a fi tipărite. Unele dintre ele au fost reintroduse în harfă începând cu anul 1970, bineînţeles după ce au fost operate unele modificări, pentru a nu fi atât de deranjante pentru regim. Dar cântarea de mai jos, Timpul cel din urmă, era prea „mistică” pentru a fi publicată vreodată în perioada comunistă. Totuşi, vremea comuniştilor a trecut, dar cântarea a supravieţuit.

Haideţi să o cântăm împreună cu studenţii din anul III de la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti:

Like

Merită văzut – Un mini-documentar despre Biserica persecutată

În acest impresionant clip întâlnim dragostea creştină la o cotă foarte mare, înălţată fiind aici de persecuţie. Cam puţine vizualizări (sub 1500) pentru un filmuleţ foarte bine făcut.

A plecat dintre noi un creştin (ne)obişnuit – In memoriam: unchiul Aurel

Zic creştin obişnuit, pentru că nu a fost ordinat păstor, prezbiter şi nici măcar diacon.

Zic neobişnuit, pentru că rodul Duhului Sfânt era atât de evident în viaţa sa, încât nu pot să identific multe persoane pentru o eventuală comparaţie.

De multe ori am fost fascinat de blândeţea sa şi de îndelunga lui răbdare, pacea şi credincioşia sa te întăreau spiritual, bunătatea, dragostea şi bucuria sa schimbau starea de spirit a celor din jur, şi pe mulţi a surprins prin facerea de bine

Îmi spunea mama că unchiul Aurel a fost de tânăr un om al rugăciunii şi al Scripturii. Şi se vedea aceasta cu ochiul liber.

Îmi amintesc că era confesorul familiei. Între fraţi şi cumnaţi el era împăciutorul şi sfătuitorul în situaţii de criză.

Caracterul său s-a oglindit în cei cinci copii pe care i-a avut. Dintre ei, Mirela a plecat mai repede, să-l aştepte în cer.

Îmi mai amintesc cum în urmă cu treizeci de ani mi-a pus mandolina în mână şi m-a învăţat ce este portativul. Şi în domeniul muzicii i-au urmat atât copiii, cât şi nepoţii.

Când ne despărţeam (întâlnirile noastre din ultimii 24 de ani fiind mai rare) întotdeauna spunea: „Dacă nu ne mai vedem aici, să ne vedem acolo sus!”

Îmi dau seama că numărul celor care se roagă pentru mine acum este mai mic.

Să ne revedem în Paradis!

De pus la gazetă, la rubrica „Aşa nu!”

Vaisamar

Nu credeam să existe pe lume plagiatori de bună credință. În meschinăria mea intelectuală, îmi imaginam că orice plagiator publică studii erudite (copiate aproape integral din alții) fiindcă este animat de slavă deșartă, adică fiindcă aspiră să-și facă un nume, deși (1) nu are înzestrările necesare pentru a concepe și a scrie texte originale și de calitate; (2) nu este dispus să citească, să sintetizeze și să reformuleze sursele pe baza cărora să-și bazeze apoi propria cercetare.

Așa credeam, dar m-am înșelat cumplit.

Contrar celor mai sceptice așteptări ale mele, există și plagiatori cinstiți!

Ieri îi scriam dlui S.S., autor (până la proba contrarie) al unui impunător tratat de consiliere pastorală, pentru a-i atrage atenția că un capitol din cartea domniei sale este preluat aproape integral – fără atribuire – din Christian Counseling, de Gary R. Collins. Dacă unii autori vorbesc sau umblă în somn, iar când se deșteaptă…

Vezi articolul original 432 de cuvinte mai mult

SIMPOZIONUL „90 DE ANI DE PENTICOSTALISM ROMÂNESC”

Astăzi, 14 noiembrie 2012, la Institutul Teologic penticostal din Bucureşti a avut loc prima zi a simpozionului „90 de ani de penticostalism românesc” organizat de institut în colaborare cu Editura Casa Cărţii din Oradea. Cu această ocazie a avut loc şi lansarea cărţii Istoria penticostalismului românesc scrisă de dr. Valeriu Andreiescu.

Trebuie să precizez (vreau, nu vreau) că fotografiile le-am primit de la colegul Emanuel Conţac. Sunt făcute cu acelaşi aparat cu care a fotografiat arahnide, lebede şi alte creaturi de prin Anglia.

Jubileu penticostal

În data de 10 septembrie 2012 se sărbătoresc 90 de ani de penticostalism românesc. Chiar dacă cercetarea istorică arată că Gheorghe şi Persida Bradin, din Păuliş (azi judeţul Arad), nu sunt primii penticostali din România, decizia lor de a forma o biserică penticostală în propria lor casă a rămas în istorie drept începutul penticostalismului din România.

După ce, în anul 1921, au aflat despre mişcarea penticostală din America, în care se manifestă darurile Duhului Sfânt, deoarece Persida era bolnavă de tuberculoză şi hidropizie, soţii Bradin s-au rugat cu credinţă şi Persida a fost vindecată complet în mod miraculos în luna iunie a anului 1922. Apoi au trimis o scrisoare prin care cereau lămuriri unei misiuni penticostale din SUA, a cărei adresă au găsit-o la finalul unei broşuri.

După primirea unei scrisori de la Pavel Budean (păstor penticostal român stabilit în SUA), soţii Bradin nu au mai frecventat biserica baptistă din Păuliş, ci, începând cu data de 10 septembrie 1922, au hotărât să deschidă în propria lor casă din Păuliş o biserică penticostală. La început această biserică a fost formată din două persoane, soţii Gheorghe şi Persida Bradin, iar serviciul religios consta din rugăciunile pe care aceştia le rosteau pe rând (câte şapte rugăciuni fiecare). După două săptămâni li s-au alăturat încă zece persoane din biserica baptistă (începând cu 1 ianuarie 1922, Gheorghe Bradin era conducătorul comunităţii baptiste din Păuliş), iar  spre sfârşitul anului 1922 această biserică era frecventată de 30 de persoane majore.

În următorii ani Ghorghe Bradin a devenit cel mai cunoscut lider penticostal din România.

Aceasta este prima fotografie a comunităţii penticostale din Păuliş (anul 1924). În centru Dumitru Stoiu, Pavel Budean şi Gheorghe Bradin.

Cam aşa arată astăzi locul în care a fost făcută fotografia.

Eu împreună cu sora Ana Stoiu, fiica lui Dumitru Stoiu (ianuarie 2010).