Înfiinţarea Seminarului Teologic Penticostal în anul 1976 a fost precedată de o serie de patru „Cursuri biblice pentru pregătirea şi perfecţionarea pastorilor”, organizate între anii 1974-1976. Directorul acestor cursuri era Trandafir Sandru, iar lectori erau Pavel Bochian, Alexie Vamvu şi Ion Porumbin.
În prima serie a cursului (vezi foto), în perioada martie-iunie 1974, au fost înscrişi următorii studenţi: Ioan Blăgăilă, Constantin Creangă, Andrei Ciorei, Nicolae Giurgiu, Constantin Iacob, Constantin Leontiuc, Alexandru Mariş, Florian Paluţ, Dumitru Pătrăuţanu, Ioan Pechean, Ioan Pop, Nicolae Pop, Gavril Silaghi, Dorin Udişteanu şi Petru Zaharia.
În primul rând sunt (de la stânga la dreapta): Alexie Vamvu, Dumitru Matache, Pavel Bochian, Trandafir Sandru şi Ion Porumbin.
Astăzi se împlinesc 90 de ani de la primul botez în apă oficiat într-o comunitate penticostală din România. În seara zilei de joi, 16 octombrie 1924, pe la ora 23, prezbiterul Pavel Budean, venit din SUA, a botezat 16 persoane în râul Mureş, la o distanţă 1,5 km de localitatea Păuliş.
La acest serviciu divin ţinut noaptea, în clandestinitate, pentru a nu fi descoperiţi de jandarmi, au participat cei aproximativ 50 de credincioşi penticostali care erau pe atunci în localitatea Păuliş şi în împrejurimi. Ei porneau, plini de pasiune, pe un drum nou, necunoscut în ţara noastră. Îşi doreau o comunitate creştină care să semene cât mai mult cu cea din perioada apostolică: tânjeau după experienţa umplerii cu Duhul Sfânt, erau dispuşi să sufere prigoană pentru credinţa lor, erau hotărâţi să proclame şi să trăiască „Evanghelia deplină”:
– Isus Hristos este Mântuitorul;
– Isus Hristos este Sfinţitorul;
– Isus Hristos este Botezătorul în Duhul Sfânt;
– Isus Hristos este Vindecătorul;
– Isus Hristos este Regele care va reveni pe pământ.
Mai jos, scurte secvenţe dintr-un interviu cu Maria Şerban care a fost botezată cu acea ocazie şi selecţii dintr-un interviu cu Ana Stoiu, fiica lui Dumitru Stoiu, în casa căruia se întâlnea comunitatea penticostală din Păuliş în acea perioadă.
Interviul cu Maria Şerban este realizat de Mircea Tipei-Voia împreună cu Pavel Biro; Interviul cu Ana Stoiu este realizat de Ciprian Bălăban împreună cu Pavel Biro. Prelucrare selecţie: Laurenţiu Cenan.
De aproape cinci ani nu prea citesc cărţi, mai mult dosare, multe dintre ele de la arhiva CNSAS. Dosare cu informaţii adunate de Securitate din mediul penticostal. Aşa că am întâlnit multe situaţii: persoane care au refuzat semnarea unui angajament de colaborare cu Securitatea, care s-au răzgândit după trei minute după ce l-au semnat, sau după un an, persoane care, deşi au semnat un astfel de angajament, au evitat să dea Securităţii informaţii folositoare sau prin care să pună în pericol libertatea cuiva, unii au reuşit, alţii nu, dar şi între aceştia din urmă o parte a dezamăgit uneori sau chiar a înfruntat Securitatea. Am întâlnit şi „turnători” de o hărnicie incredibilă, chiar şi un „lup” în haine de oaie care la recomandarea Securităţii cere unui pastor să-l boteze pentru a verifica dacă acesta face botezuri clandestine.
Luna aceasta pe data de 12 am studiat şi dosarul pastorului penticostal Ioan Gurău, despre care am aflat de pe net (nu dau linkuri, cine vrea să se documenteze) că ar fi colaborat cu Securitatea în perioada comunistă. Deoarece la acea dată am primit la studiu dosarul în format digital, fiind incomplet, am cerut să văd dosarul original, pe care l-am văzut astăzi. Concluzia din data de 12 martie astăzi (26 martie) a devenit o certitudine. Conform legii care reglementează această situaţie (este vorba de OUG 24/2008 aprobată şi modificată prin Legea 293/2008), pastorul Ioan Gurău nu a colaborat cu Securitatea. Legea defineşte ca fiind colaborator al Securităţii – „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”
Informaţiile date de pastorul Ioan Gurău Securităţii se referă la vizitarea unor biserici penticostale de unii pastori sau profesori din străinătate, declarând că aceştia în predicile lor s-au referit numai la cele religioase. De asemenea dă informaţii despre zonele în care au fost repartizaţi pentru munca pastorală colegii de seminar, cât şi o caracterizare a acestora. După cinci ani de insistenţe ale Securităţii şi de consemnări în rapoarte a faptului că pastorul Ioan Gurău evită întâlnirile cu ofiţerul de securitatea „iar atunci când totuşi au fost realizate, nu a mai fost de acord să furnizeze, nici verbal, aspecte de interes pentru organele de securitate, invocând în continuare probleme de conştiinţă sau motivarea lipsei de la domiciliu,” cu ocazia abandonării sale informative, din anul 1987, ofiţerul de securitate consemnează: „în această perioadă informatorul a semnalat verbal unele aspecte de ordin general, însă fără valoare operativă.”
Astăzi când l-am contactat telefonic pe pastorul Ioan Gurău pentru a-i mărturisi intenţia mea de a posta acest articol, mi-a spus că pe pagina web a CNSAS este postată o adeverinţă în acest sens.
vezi linkul:
Morala: informaţiile istorice nu trebuie interpretate cu patimă.
Uneori mi-a fost dat să-l văd pe colegul Emanuel Conţac („Vaisamar”) foarte intrigat de erorile care s-au strecurat în introducerile la ediţiile româneşti ale Sfintei Scripturi. Odată mi-a spus că doreşte să scrie un articol pe această temă.
Eu cred că am să mă specializez pe harfe. Întrebarea care mă frământă pe mine este când (sau cum) s-a pierdut numărătoarea ediţiilor Harfei Bisericii lui Dumnezeu.
Din ultimele ediţii aflăm că prima a fost publicată în anul 1946, aceasta fiind, de fapt, a IV-a. Prima ediţie a acestei harfe a fost tipărită la începutul anului 1930, a doua, în septembrie 1932, iar a treia, pe la finele anului 1935.
Ediţia a V-a a Harfei Bisericilor lui Dumnezeu din anul 1952 a fost prima care a trecut prin cenzura comunistă. Multe cântări nu au primit permisiunea de a fi tipărite. Unele dintre ele au fost reintroduse în harfă începând cu anul 1970, bineînţeles după ce au fost operate unele modificări, pentru a nu fi atât de deranjante pentru regim. Dar cântarea de mai jos, Timpul cel din urmă, era prea „mistică” pentru a fi publicată vreodată în perioada comunistă. Totuşi, vremea comuniştilor a trecut, dar cântarea a supravieţuit.
Haideţi să o cântăm împreună cu studenţii din anul III de la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti:
În acest impresionant clip întâlnim dragostea creştină la o cotă foarte mare, înălţată fiind aici de persecuţie. Cam puţine vizualizări (sub 1500) pentru un filmuleţ foarte bine făcut.
